Recuperare

Scopul activităţilor:

Asigurarea şansei unei vieţi cât mai autonome şi a valorificării potenţialităţilor lor proprii în vederea integrării lor sociale.

Activităţile specifice ale serviciului de recuperare:

  • activităţi de dezvoltare a unor atitudini şi comportamente relaţionale pozitive favorabile integrării în grupul de apartenenţă şi în comunitate;
  • activităţi de stimulare cognitivă, de formare şi exersare a abilităţilor psihomotrice generale, de educaţie grafo-plastică şi muzicală în vederea formării conduitelor de orientare, cunoaştere şi adaptare la mediul ambiant;
  • activităţi de terapie logopedică în vederea corectării tulburărilor de limbaj;
  • activităţi de kinetoterapie în vederea dezvoltării motrice şi a corectării tulburărilor motrice şi/sau de postură;
  • activităţi de consiliere psihologică şi psihopedagogică asigurate atât beneficiarilor cât şi părinţilor/reprezentanţilor legali.

    Beneficiarii serviciului de recuperare al Centrului de Zi al Asociației Langdon Down Transilvania sunt copii și adulți cu sindrom Down și dizabilitate intelectuală care sunt cuprinși în activități de recuperareprin terapie ocupațională desfășurată în grup sau individual cu obiective de cadru și de referință stabilite. 

    Pe baza unei evaluări inițiale și în urma unor evaluări periodice efectuate de către personalul de specialitate format din psihologi, psihopedagogi, asistenți sociali și pedagogi, sunt întocmite planurile de intervenție personalizatw în funcție de nevoile speciale și nivelul de dezvoltare al fiecărui beneficiar. Specialiștii centrului asigură, pentru fiecare beneficiar aflat în evidența sa, evaluarea competențelor, deprinderilor, aptitudinilor, potențialului și a deficitelor în dezvoltare, utilizănd instrumente adecvate.  

    Echipa interdisciplinară asigură evaluarea beneficiarilor, analiza rezultatelor evaluărilor, stabilirea priorităţilor de intervenţie şi întocmirea unui plan de intervenţie personalizat. Elaborarea şi implementarea planului de intervenţie constituie parte integrantă a planului de servicii.

    În cadrul Centrului de Zi, recuperarea beneficiarilor se realizează prin activităţi de terapie ocupaţională care presupun din partea individului coordonarea între sistemele senzoriale, motorii, cognitive şi psiho-sociale. Prin dezvoltarea competenţelor, aptitudinilor, atitudinilor şi comportamentelor în aceste arii, putem creşte capacitatea individului de a face faţă problemelor existenţiale, de a-şi îndeplini rolul social prin contactul direct cu factorul uman şi cu mediul.

    Terapia ocupaţională asigură atât activităţi de învăţare cât şi situaţii practice de experimentare continuă în vederea dezvoltării abilităţilor de adaptare la mediu. Astfel, în programul zilnic al beneficiarilor, care se desfăşoară pe baza unui orar structurat, sunt incluse următorele tipuri de activităţi: stimulare cognitivă, socializare, ludoterapie, meloterapie, artterapie şi activităţi de preprofesionalizare. Aceste activităţi sunt planificate pe baza unor curriculumuri elaborate de către echipa interdisciplinară. Planificarea acestor activităţi se face săptămânal, aceasta fiind Planificarea săptămânală, iar rezultatele şi impactul acestora asupra beneficiarilor se consemnează în Rapoartele săptămânale întocmite pentru fiecare beneficiar în parte.

    Metodele şi mijloacele utilizate pentru atingerea obiectivelor generale şi specifice constă îndeosebi în metode şi mijloace specifice psihologiei, psihopedagogiei, pedagogiei şi asistenţei sociale. Personalul de specialitate implicat în evaluare şi în activităţile directe cu beneficiarii, utilizează metode şi un set de instrumente de lucru specifice domeniilor lor şi sunt alese astfel încât să permită atât evaluarea în dinamică a nivelului achiziţiilor pe parcursul implementării planului de intervenţie, cât şi una transversală.

    Familia beneficiarului devine şi ea parte integrantă a implementării planului de intervenţie, deoarece familia la rândul ei este nu numai informat cu privire la rezultatele evaluărilor, dar li se cere şi o colaborare şi sprijin privind proiectarea planului de intervenţie şi aplicarea unor măsuri cât mai eficiente. În toate serviciile şi activităţile desfăşurate se asigură confidenţialitatea datelor beneficiarilor şi respectarea normelor deontologice şi etice.

    Activităţilede centru se desfăşoară atât în grup mare cât şi în grupuri mici, în funcţie de tipul activităţii şi de nivelul de dezvoltare al copilului sau adultului implicat, pe nivele de aptitudini şi capacităţi individuale.

Un indicator al eficienţei procesului de intervenţie îl reprezintă progresele înregistrate cu ocazia reevaluării beneficiarilor, reevaluare ce are loc anual.

Eficienţa echipei şi a calităţii serviciilor oferite de către centru se măsoară şi prin chestionare de satisfacţie completate de către părinţi/reprezentanţi legali ai beneficiarilor.

În vederea furnizării serviciilor sociale, asociaţia încheie cu reprezentantul legal al beneficiarului un contract care are o durată de 1 an cu posibilitatea prelungirii acestuia dacă părţile convin de comun acord.